A intrat încet. Casa era mută, dar tăcerea aia urla mai tare decât orice boxă de concert. Pe masa din bucătărie, mâncarea era rece, acoperită cu grijă, iar lângă farfurie stătea cheia ei. Nu era prima dată când promitea că se schimbă, dar se pare că era ultima dată când ea îl mai credea.

Și-a dat seama că succesul are un preț amar: uneori, urci atât de sus pe scenă, încât nu mai vezi prăpastia care se cască între tine și cei dragi. În noaptea aceea, Sorin n-a dormit. A scris. A scris despre regretul bărbatului care realizează că, oricât de „de aur” i-ar fi vocea, inima i-a rămas datoare celei care l-a iubit când nu era nimeni.

„Iar am greșit, iar te-am făcut să plângi...” – cuvintele îi veneau natural, cu un nod în gât.