Despre Menirea Omului -

Luca zâmbi, așeză dalta pe bancul de lucru și îi arătă un bloc de lemn de nuc brut, plin de noduri și praf.— Vezi bucata asta? întrebă el. Unii văd în ea doar lemne de foc. Alții văd o piedică în drum. Dar menirea mea este să văd în interiorul ei ceea ce nu este încă vizibil: un înger, o vioară sau poate doar un obiect util care să aducă bucurie cuiva.

— Așadar, menirea mea este să fiu tâmplar ca tine? insistă tânărul.— Nu neapărat. Menirea ta este să fii „creator” în tot ce faci. Dumnezeu ne-a creat „după chipul Său”, oferindu-ne darul de a iubi și de a crea la rândul nostru. Menirea ta este să transformi „lemnul brut” al vieții tale — fricile, greșelile, talentele — în ceva care să emane „bună mireasmă”, așa cum spunea Sfântul Ioan de Kronstadt , asemenea unei flori a câmpului. Despre menirea omului

Ai dori să explorăm și alte perspective filosofice despre acest subiect, cum ar fi viziunea lui sau a altor gânditori moderni? Luca zâmbi, așeză dalta pe bancul de lucru

Într-un mic sat de la poalele munților, trăia un bătrân tâmplar pe nume Luca. Toată viața, el cioplise lemnul cu o măiestrie care părea să dea suflet scaunelor, meselor și cutiilor care ieșeau din mâinile sale. Într-o seară de toamnă, un tânăr ucenic, frământat de gânduri, îl întrebă:— Meștere, care este menirea omului? Ne naștem doar ca să muncim, să îmbătrânim și să dispărem? Alții văd o piedică în drum

Har şi libertate în mântuirea omului - Facultatea de Teologie

Tânărul a înțeles atunci că nu trebuie să caute un răspuns complicat. Menirea lui era chiar acolo, în mâinile sale și în inima care bătea cu dorința de a fi mai bun în fiecare zi.